Aceleași venituri, taxe de până la 7 ori diferite

De ce avem senzația că plătim tot mai multe taxe pentru tot mai puțin de la stat? Și cum ajung doi oameni cu aceleași venituri să plătească impozite de până la șapte ori diferite? Am vorbit despre asta cu Cornelia Năstase, consultant fiscal, și despre relația tensionată dintre ANAF și contribuabili. Printre subiecte: un sistem care „ia pe toată lumea cu plasa”, formularele pe care nu le poți completa fără contabil și controalele care încep de la ideea că ești vinovat.

Muncă taxată mult, capital taxat puțin

Discuția a pornit de la protestele de la sediile ANAF de la începutul anului, după mai multe creșteri de taxe una după alta: TVA, impozitul pe dividende, impozitele locale. Oamenii simt că plătesc prea mult pentru ce primesc, iar percepția aceasta, spune Cornelia Năstase, „nu este greșită”.

Ca nivel general, România nu are nici cele mai mari, nici cele mai mici taxe din UE. Problema e structura: rapoartele internaționale arată că taxăm mult munca, adică salariile, și puțin proprietatea și capitalul, adică veniturile pasive. Impozitele pe proprietate au crescut, iar cele pe câștigurile de la bursă doar modest. Pentru salariați nu a apărut însă nicio relaxare.

De ce e ușor să crești taxele pe salarii

Salariul e cea mai simplă formă de venit de taxat: angajatorul reține taxele la sursă, iar dacă nu le virează riscă dosar penal. „Dacă ai contract de muncă, e foarte simplu să-ți crești taxarea.” În schimb, evaziunea mare, la TVA și la impozitul pe profit, vine din mecanisme complexe, iar digitalizarea, inclusiv e-Factura, nu a adus încă progrese vizibile acolo.

Gradul general de conformare e ridicat, de 80–90%. De aceea, bonificațiile pentru plata anticipată îi răsplătesc mai ales pe cei care oricum ar fi plătit, dar nu schimbă nimic la cei care nu plătesc.

Toată lumea „cu plasa”

Consultanta vede aceeași logică în multe măsuri: pentru că unii fraudează, sunt pedepsiți toți. Exemplele ei sunt suprataxarea contractelor part-time, sancțiunile penale aplicate și firmelor care nu virează taxele pentru că nu și-au încasat facturile, modificările la concediile medicale și contribuția de sănătate cerută mamelor. Economiile la buget au fost mici, iar nemulțumirea a crescut. Urmează apoi bonificații ca să încurajezi din nou plata, într-un cerc din care „plătim toți”.

Același lucru se vede la „lista rușinii”, lista publică a datornicilor, pe care, în forma actuală, ajungi foarte ușor. O firmă aflată în proces cu ANAF pentru o sumă încă nestabilită apare pe listă, iar pentru persoane fizice pragul e mic. Cornelia Năstase invocă jurisprudența europeană: fiscul ar trebui întâi să discute cu contribuabilul, să folosească praguri mari și să trimită o notificare cu un termen rezonabil.

Aceleași venituri, taxe de până la 7 ori diferite

Cel mai simplu exemplu: pentru veniturile din drepturi de autor, rata efectivă de impozitare poate ajunge la 6%, iar contribuțiile de pensie și sănătate pot lipsi în anumite condiții. Pentru un salariu, taxele totale ajung la aproximativ 43%. Mai sunt și alte diferențe greu de explicat: câștigurile de la bursă sunt impozitate cu 3–6%, cele din cripto cu 10%, iar dividendele cu 16%, după ce în urmă cu câțiva ani erau impozitate cu 5%.

Consecința: toată lumea caută regimul cel mai ieftin. Firmele și-au plătit oamenii prin PFA; când PFA-urile au fost taxate mai mult, au trecut pe SRL-uri micro; când regimul micro s-a restrâns, au trecut pe drepturi de autor. Soluția nu e restricționarea fiecărei portițe, ci înțelegerea problemei de bază și echilibrarea taxelor. Nu toată lumea cu 40%, dar nici toată lumea cu 6%. Despre cum ar putea fi reconstruit sistemul vorbește și fostul secretar de stat Gabriel Biriș.

PFA-ul, un regim „prost înțeles”

În Estonia totul e digital, iar în Franța poți fi impozitat la o sumă fixă pentru venituri de până la 100.000 de euro pe an. În România, pentru un PFA trebuie să mergi la Registrul Comerțului, să dovedești studiile și chiar un sediu, deși ideea de freelancer e tocmai că nu ai birou. Impozitarea la normă e restrictivă și se vrea eliminată, iar calculul impozitului pe venit seamănă cu cel al impozitului pe profit al unei firme. Instrucțiunile pentru declarația unică au în jur de 100 de pagini. „Persoanele fizice ar trebui să poată raporta către fisc fără ajutorul unui contabil”, spune ea, dar în practică au nevoie de unul. Așa se explică de ce mulți freelanceri și-au deschis microîntreprinderi.

Birocrație cu buton lipsă

Două exemple din practică. O persoană voia să depună prin SPV o cerere de eșalonare, dar nu găsea butonul. După o săptămână de telefoane s-a aflat motivul: contul era creat cu semnătură electronică, nu cu utilizator și parolă, iar așa lipseau opțiuni. Soluția a fost simularea unui cont de persoană juridică. Tot cei cu semnătură electronică nu văd declarația unică precompletată. Al doilea exemplu: firmele se înființează teoretic în trei zile, dar Registrul de control, un carnet de 30 de lei, trebuie cumpărat fizic de la ANAF, iar digitalizarea lui e în discuție de trei ani.

Reorganizarea ANAF și închiderea unor sedii locale pot complica lucrurile tocmai pentru persoanele fizice cu competențe digitale reduse, care veneau acolo să ceară ajutor.

Amenda de 6.000 de lei și mașinile dispărute

Un butic de cartier care nu poate explica 200 de sticle de apă lipsă din stoc primește de la Antifraudă o amendă de 6.000 de lei și trebuie să răspundă pe loc sau în două-trei zile. În același timp, pe platforma ANAF de vânzare a bunurilor confiscate au apărut sute de mașini care lipseau din evidențe, iar instituția anunța doar că verifică. Cornelia Năstase cere un mecanism de răspundere și pentru funcționarii care greșesc.

Ce ar trebui făcut

Codul fiscal prevede că modificările se anunță cu cel puțin șase luni înainte, dar regula e respectată „foarte rar”. Bulgaria, dă ea exemplu, nu și-a mai modificat de ani de zile cota de impozit pe profit. România ar avea nevoie de strategii pe termen mediu și lung, asumate politic, care să nu se schimbe la fiecare guvern, și de o administrație fiscală care își respectă primul rol din lege: să-i îndrume pe contribuabili.

Iar prima schimbare pe care ar face-o la ANAF este transparența. Rapoartele anuale ar trebui să arate nu doar sumele colectate în urma controalelor, ci și câte procese pierde instituția și câte despăgubiri plătește contribuabililor. „Transparența pune presiune pe oamenii care nu își fac treaba așa cum trebuie.” Cornelia Năstase spune că a cunoscut și inspectori foarte profesioniști, dar că mulți contribuabili nu mai cred în buna-credință a fiscului.

Mai multe despre taxe și impozite găsești în tema Taxe & buget.