Cum supraviețuiește un business în România

Cum e să ai o afacere mică în România, între inflație, taxe schimbate de la un an la altul și controale? Am filmat acest episod într-o băcănie din București, cu Ionuț Grama, unul dintre fondatorii băcăniilor Grămădor, care vând produse de la mici producători români. Prețurile au crescut mult în ultimii ani, dar, spune el, banii din scumpiri nu au rămas la comercianți sau la producători.

„Banii aceștia nu se găsesc nici în buzunarul meu, nici în buzunarul producătorilor. S-au dus ba pe carburanți, ba pe accize, ba în bugetul de stat la TVA, ba în companiile mari de electricitate.”

De la uleiul familiei la o băcănie deschisă în lockdown

Povestea începe în 1997, când părinții lui Ionuț Grama au deschis o fabrică de ulei care presa semințe de floarea-soarelui din zonă. În 2015, venit la facultate în București, a început să vândă uleiul familiei din magazin în magazin. În iunie 2020, în plin lockdown și după o perioadă de șomaj tehnic din HoReCa, a semnat contractul pentru prima băcănie proprie, pe Calea Griviței. A fost, recunoaște, „o doză mare de inconștiență”.

Să deschizi o firmă durează două zile. Greul vine după: cheltuieli neprevăzute, de la încă un frigider la rafturi noi, și căutarea producătorilor. Ei nu au venit singuri la ușă, așa că echipa a mers prin țară să-i găsească. Primul sfat al lui Ionuț Grama pentru cine vrea să înceapă o afacere: alege un domeniu pe care îl cunoști. „Și mie mi-ar plăcea să lansez rachete pe Lună, dar habar n-am nici măcar de combustibil.”

Birocrația: aceleași reguli pentru toată lumea

Cea mai absurdă regulă din experiența lui: pentru o băcănie sub 400 de metri pătrați, pentru care legea nu cere autorizație ISU, tot trebuie să obții un document care să confirme că nu ai nevoie de ea. Documentul cere cadastrul întregii clădiri, iar clădirea are zeci de proprietari, unii plecați din țară, și nu a fost niciodată intabulată. Rezultatul: un blocaj din care firma nu putea ieși singură.

Problema de fond, spune el, e că legislația e aceeași pentru un start-up aflat în primul an și pentru o multinațională cu „o armată de juriști”. Statul „nu încurcă atât de rău, dar nici n-ajută”. Plafonul pentru microîntreprinderi a scăzut, iar facilitățile de acum câțiva ani au dispărut. Iar controalele pornesc, de cele mai multe ori, „de la prezumția de vinovăție”. Exemplul lui: o amendă de 500 de lei pentru că un produs montan nu avea marca de produs tradițional, deși cele două sunt clase de calitate diferite.

Timpul pierdut e cel mai greu de recuperat: Ionuț Grama estimează că o săptămână din patru se duce pe declarații, drumuri la instituții și documente cerute din nou. „Dacă tu pui 587 de puncte pe care trebuie să le respecți cu toată bună intenția ta, tehnic e imposibil.” Soluția lui: zece reguli clare, aplicate ferm, în locul unor legi pe care trei specialiști le interpretează în trei feluri. Despre relația firmelor mici cu ANAF am vorbit și cu consultanta fiscală Cornelia Năstase.

Unde se duc banii unei băcănii

Cel mai mare cost sunt oamenii. Pentru că firma nu are încă un nume ca angajator, plătește salarii peste piață; primul salariu, în 2020, a fost de 1.800 de lei, iar acum salariile sunt aproape duble. Pe locul doi e chiria: cea mai mare este de 18.700 de lei pe lună. Pe locul trei sunt utilitățile, mai ales curentul, care se apropie de chirie. Cea mai mare factură la energie pentru una dintre băcănii a fost de 7.800 de lei.

La taxe, cele mai grele sunt contribuțiile pentru muncă, iar recent impozitul pe dividende a urcat la 16%. În 2020, ca microîntreprindere, firma plătea doar 1% din cifra de afaceri. Profitul net pe 2025 a fost de 2,8%, „un profit de avarie”, spune el. S-ar mulțumi cu 5%. Nimic nu rămâne însă pentru fondatori: tot profitul a fost reinvestit.

Cât s-au scumpit produsele din 2020

Ionuț Grama a verificat prețurile în sistemul băcăniei, comparând noiembrie 2020 cu prezentul. Murăturile asortate au urcat de la 15,9 la 20,5 lei (+29%), iar un sortiment de cârnați de la 36,5 la 59,2 lei (+62%). Pieptul afumat de porc, feliat, costa în jur de 55 de lei și a ajuns aproape de 90. În medie, scumpirile sunt de peste 50%.

Cauzele: salariile mai mari, curentul (de la sub 1 leu/kWh la aproximativ 1,5 lei), carburantul (de la 6 la 8 lei litrul), TVA-ul la alimente (de la 9% la 11%) și impozitele pe profit și dividende. „Vrem să tragem către o Europă civilizată, dar cu prețuri de Turcia. Din păcate, nu merge.”

Fiecare scumpire e o decizie grea. De multe ori, băcănia a preferat să nu scumpească, și de aceea marja a scăzut sub 3%. În primii ani de război, spune el, erau momente în care vindeau sub prețul de achiziție, pentru că prețurile se schimbau de la o livrare la alta.

Cum s-au schimbat clienții

Încasările au crescut, dar cantitățile vândute scad constant. Oamenii nu renunță la calitate, dar cumpără mai puțin: un borcan de miere de 400 de grame în loc de unul de aproape un kilogram, patru cârnați în loc de șapte. Risipesc mai puțin. Clienții fideli vin la fel de des, doar că pun mai puțin în coș. Un fenomen asemănător descrie și Feliciu Paraschiv, din partea micilor comercianți.

Grămădor nu concurează pe cel mai mic preț, „fiindcă prețul cel mai mic vine cu foarte multe compromisuri”. Exemplul lui: 100 de grame de mușchi file de la un mic producător rămân 90 de grame după gătire, în timp ce un produs ieftin, plin de apă, poate ajunge la 40 de grame.

De ce micii producători nu ajung în supermarket

Băcăniile lucrează acum cu 120–140 de producători, față de 60–70 la început, iar aproape toate produsele sunt românești. Importă doar ce nu se găsește în țară, cum ar fi uleiul de măsline, peștele conservat sau legumele și fructele din afara sezonului, mai ales din Grecia și Italia. Micii producători nu au loc pe rafturile marilor lanțuri, pentru că produc prea puțin, au doar unul-trei produse, iar un produs artizanal nu intră în calculele unui cumpărător mare.

Dacă ar dispărea taxele

Ce s-ar întâmpla dacă mâine ar dispărea toate taxele? Ionuț Grama spune că n-a făcut niciodată calculul, dar crede că prețurile ar scădea foarte mult, iar el s-ar putea ocupa de clienți și de angajați în loc de declarații. Antreprenoriatul românesc îl compară cu munca unui țăran: ai semințe bune și pământ fertil, dar vine o furtună și îți aperi recolta cu puținele unelte pe care le ai. Totuși, nu s-a gândit niciodată să renunțe: „Nu plec de acasă așteptând ca toate semafoarele de pe traseul meu să fie verzi.”

Mai multe despre firmele mici și consum găsești în tema Afaceri & consum.