De ce mâncăm roșii din import? Adevărul despre legumele românești

De ce găsim pe raft roșii și castraveți din import chiar și vara, când România produce? Am filmat acest episod în depozitul Cooperativei Grădina Noastră din Vărăști, județul Giurgiu, cu Vlad Gheorghe, președintele OIPA Legume-Fructe, organizația interprofesională a producătorilor de legume și fructe. Aici ajung legumele pe care le cumpărăm apoi din supermarket.

„Importurile vin să completeze gama. Pe perioada de toamnă le primim cu tot dragul, pentru că noi nu mai suntem producători.”

Cum funcționează o cooperativă de legume

La depozitul din Vărăști își aduc marfa aproximativ 800 de furnizori locali, cele mai multe gospodării de familie. Producătorul vine, cântărește, descarcă și primește banii pe loc, iar a doua zi e din nou la producție, fără drumuri la piață și fără cheltuieli cu motorina. Cooperativa se ocupă de restul: depozit, mașini, contabilitate, ambalaje și răcire, pentru care a montat panouri fotovoltaice, pentru că legumele nu pot sta la 30–40 de grade.

Aproximativ 80% din marfă vine deja ambalată de la producători, fiecare cu eticheta lui, ca să se știe de la cine vine orice ladă cu probleme. Legumele care nu respectă standardele de raft, una-trei tone din zece, nu se mai aruncă: merg la cantine și la restaurante, unde se acceptă calibre mai mici, la alte prețuri. Doar pentru una dintre marile rețele, cooperativa aprovizionează 384 de magazine din țară.

Investițiile au fost făcute din bani proprii. Cooperativa a evitat fondurile europene, spune Vlad Gheorghe, pentru că birocrația ar fi însemnat ani de implementare și de monitorizare, cu dosare deschise permanent.

De ce sunt atât de puține cooperative

În România sunt înregistrate aproximativ 2.300 de cooperative agricole, dar doar în jur de 300 depun bilanț și cam 100 funcționează cu adevărat. Cele mai multe lucrează cu cereale. Pe legume, sunt sub zece. Înființarea unei cooperative costă peste 20.000 de lei, plus contabilitate și avize, iar până să producă bani, cheltuiește bani.

Un producător nu poate ajunge singur în supermarket, explică Vlad Gheorghe: îi trebuie cineva care să emită documente, iar cantitatea pe care o produce nu e constantă. Magazinul îi dă o cotă și un grafic de livrări, iar dacă livrează două săptămâni și apoi nu mai are marfă, îl încurcă. Cooperativa negociază pe tot volumul. Producătorii care rămân singuri ajung, uneori, să-și arunce marfa.

De ce găsim legume din import în plină vară

România nu își produce singură legumele de care are nevoie, iar suprafețele cultivate cu legume și fructe au scăzut de la an la an. Toamna și iarna, importurile sunt necesare. Problema apare vara, când producția românească e la vârf, iar importurile nu se reduc.

Legumele din import nu sunt, de fapt, mai ieftine, spune el. Ele vin la preț de dumping: după o iarnă în care s-au vândut scump, importatorii își permit să coboare prețul exact când producătorii români intră pe piață și speră la un preț mai bun. Așa apar, la raft, diferențe mari de preț la produse asemănătoare. Soluția ar fi un acord scris între marile rețele și cooperative, care să păstreze cantitățile constante în sezonul românesc, iar Guvernul este singurul care îl poate impune.

Lipsesc și depozitele. Statul ar trebui să aibă stocuri de siguranță de legume, fructe și cereale, avertizează Vlad Gheorghe: dacă România ar trece printr-o situație ca incendiile din Spania sau din Grecia, care distrug culturile, prețurile ar exploda. Iar toamna, când producția românească se termină, lipsa marfei din piață împinge prețurile în sus.

Mit sau adevăr

• Supermarketurile preferă legumele din import: adevărat, dar pentru că asta cere consumatorul. Cererea pentru produsul românesc e în creștere.
• România își poate hrăni singură populația: fals. Suprafețele au scăzut an de an, iar multe proiecte europene au fost accesate de oameni fără experiență în domeniu.
• Problema nu e producția, ci lipsa depozitelor și a cooperativelor: sunt ambele. În bazinul legumicol Vidra–Vărăști, în 1989 aproximativ 70% din teren era cultivat cu legume. Astăzi, sub 50%.
• Dacă s-ar opri importurile, rafturile ar rămâne goale: nu chiar, dar ar suferi consumatorul, care s-a obișnuit cu citrice, banane sau avocado tot anul.

Cine muncește în depozit

În depozitul din Vărăști lucrează și oameni din Nepal și din Sri Lanka. Cei din Nepal sunt aici de cinci ani, aceiași oameni, alături de localnici. Fără ei, spune Vlad Gheorghe, legumicultura nu ar merge: recoltatul roșiilor, castraveților sau merelor nu poate fi mecanizat.

Ce poți face tu

Sfatul lui Vlad Gheorghe: cumpără produs românesc, întreabă la magazin de unde vine marfa și, mai ales, devino „abonat” al unei cooperative dintr-un bazin legumicol. Acolo, spune el, prețurile sunt la jumătate față de supermarket, iar legumele care cad la sortare, bune de gătit, se vând separat. Produsul românesc nu înseamnă însă automat ieftin: are costuri reale, de la ambalaje la transport și energie.

Ce ar trebui să se schimbe

Evoluția nu e promițătoare, spune Vlad Gheorghe: România nu are o strategie pentru legume și fructe. Ar avea nevoie de aproximativ 10.000 de hectare de solarii moderne și 5.000 de hectare de sere încălzite, ca să producă și în lunile reci. Cu ele, ar putea chiar să exporte.

Dacă ar ajunge ministru al Agriculturii, prima lui decizie ar fi creditarea: credite pentru producția vândută pe factură, cu o dobândă de 0,25%, monitorizate strict de stat, cu jumătate din producție predată la un fond de stat și jumătate vândută liber, dar fiscalizat. Așa, crede el, România ar deveni în doi ani un jucător mai important pe piața agroalimentară.

Citește și

• Podcast: nu mai există clientul fidel. Cum s-a schimbat românul la cumpărături
• Eurostat: câți români nu își permit o masă consistentă
• Inflația în România, explicată: cât este acum și cum se calculează